PERSEVERAȚI ÎN RUGĂCIUNE

16 Aprilie 2020

Dragi sfinți,

Dăm slavă Domnului pentru că a stârnit un număr atât de mare dintre voi să participe la povara prezentă timp de douăzeci și unu de zile. Niciodată până acum nu s-au unit atât de mulți de pe întinsul întregului glob într-un singur acord pentru a se ruga ca un singur om într-un mod atât de susținut. Suntem încrezători că Domnul nostru înălțat aude rugăciunile bisericii și că acestea vor fi foarte benefice pentru îndeplinirea dorinței inimii sale. După mai multă considerare și părtășie, noi am decis să le cerem sfinților să continue cu statornicie în această rugăciune pentru încă nouă zile, adică până la data de 30 aprilie.

 
Speranța noastră este că această lună de rugăciune nu va fi doar un eveniment trecător, ci va întări mult viața noastră personală de rugăciune și slujba de rugăciune corporativă a bisericii. Rugăciunea este cea mai mare lucrare a noastră înaintea lui Dumnezeu și este și cea mai mare amenințare la adresa inamicului lui Dumnezeu. Din acest motiv, Satan caută să slăbească viața noastră de rugăciune și slujba de rugăciune a bisericii. Cunoscând acest lucru, apostolul Pavel a pus împreună perseverența și rugăciunea (Rom. 12:12; Efes. 6:18; Col. 4:2; comp. cu 1 Tes. 5:17). Consecvența și perseverența în fața obstacolelor sunt cruciale în zidirea unei vieți de rugăciune și o slujbă de rugăciune. Aceasta nu este doar învățătura apostolului; ea este de asemenea ilustrată pe larg în Cuvântul lui Dumnezeu.
 
În timp ce Iosua i-a condus pe israeliți în lupta împotriva lui Amalec, Moise a stat pe un deal cu toiagul ridicat (Exod 17:9-10). Versetul 11 spune: „Când își ridica Moise mâna, era mai tare Israel; și când își lăsa mâna în jos, era mai tare Amalec.” Faptul că Moise și-a ridicat mâna pe vârful muntelui Îl reprezintă pe Cristosul înălțat care mijlocește în ceruri (Rom. 8:34b; Evr. 7:25; comp. cu 1 Tim. 2:8), iar Iosua Îl reprezintă pe Cristos ca Duh locuitor lăuntric care luptă împotriva cărnii reprezentate de Amalec (Rom. 8:9-11; Gal. 5:16-17). Aceasta înseamnă că victoria din războiul spiritual depinde foarte mult de mijlocirea lui Cristos. Însă, versetul 12 ne spune că mâinile lui Moise au devenit grele și aveau nevoie de sprijin. Fiind unul ale cărui mâini au devenit grele, Moise nu Îl reprezintă pe Cristos, ci pe noi, semnificând faptul că atunci când Cristos se roagă în ceruri, și noi trebuie să ne rugăm pe pământ (1 Tim. 2:8). O piatră, care Îl reprezintă pe Cristos ca tărie și statornicie a noastră în rugăciune, a fost adusă pentru ca Moise să șadă pe ea. Mai mult, mâinile sale erau susținute într-o parte de Aron, reprezentând preoția, și în cealaltă parte de Hur, reprezentând regalitatea. Aceasta înseamnă că pentru a persevera în rugăciuni mijlocitoare de război, trebuie să fim preoții care ne exersăm să ne rugăm în duhul nostru, Sfânta Sfintelor de astăzi, și trebuie să-I fim în supunere deplină Domnului sub autoritatea Sa.
 
Daniel a fost o persoană care, cunoscând promisiunea lui Dumnezeu cu privire la întoarcerea lui Israel din captivitate (Ier. 29:10), a perseverat în rugăciune pentru dorința Domnului (Dan. 9:2-3). El avea obiceiul de a se ruga de trei ori pe zi (6:10) și n-ar fi lăsat nimic să-i împiedice rugăciunea, nici chiar amenințarea cu moartea (vv. 7-9). Daniel a fost astfel un canal de rugăciune pe care Domnul l-a putut folosi pentru a-Și îndeplini dorința Sa. Cu privire la Daniel capitolul 6, fratele Lee as spus: „Dumnezeu dorește să-Și îndeplinească economia Sa, dar este nevoie ca omul să se roage pentru economia Sa pe pământ. Dumnezeu Își îndeplinește economia pe pământ prin canalele Sale credincioase de rugăciune. Strategia lui Satan este să împiedice rugăciunea care este pentru mișcarea lui Dumnezeu. […] Nu există nici o altă cale de a aduce economia lui Dumnezeu la plinătate și la realizare, decât prin rugăciune” (Life-study of Daniel, p. 45). Cooperarea lui Daniel cu Domnul în rugăciune I-a permis Domnului o cale să facă un mare pas în mișcarea Sa.
 
Domnul astăzi caută rugăciuni cu valoare dispensațională, rugăciuni care se potrivesc inimii lui Dumnezeu, rugăciuni pentru înaintarea mișcării lui Dumnezeu, rugăciuni pentru pregătirea miresei, rugăciuni pentru producerea biruitorilor ca armată a Domnului, rugăciuni pentru înfrângerea inamicului lui Dumnezeu, rugăciuni care schimbă epoca. Rugăciunile sfinților și ale bisericii sunt un factor semnificativ în realizarea schimbării dispensaționale de la epoca prezentă la epoca împărăției (Luca 18:1-8; Apoc. 6:9-10; 8:3-5). Pentru a persevera în astfel de rugăciuni, cu siguranță avem nevoie de întărirea Domnului (Efes. 6:10).
 
Dear saints, the Lord wants to raise up a royal priesthood to join with Him as the ascended Intercessor in His heavenly ministry of intercession. With this in view, we urge you to continue our present round-the-clock global prayer through the end of this month, and we encourage you to invite others to join in this prayer. If you have not already done so, you can visit unceasinglypray.org to sign up for a time slot to pray. Those who sign up will receive a suggested prayer burden for each day via email. May the Lord do what He desires within us, and may our prayers lay the tracks for Him to carry out His heart’s desire on the earth.
 
Frații voștri în Cristos,
Lucrătorii din recâștigarea Domnului